Rolul STOMART în viața copiilor

STOMART BASKETBALL CLUB a luat ființă în anul 2012 din dorința de a le oferi copiilor o activitate plăcută prin intermediul căreia să se dezvolte, anume baschetul. Pe parcursul celor 8 ani de experiență, am avut oportunitatea de a cunoaște și antrena pentru 450 de copii, ceea ce ne face cel mai mare club de baschet din estul României.

Ne dorim să le oferim copiilor un spațiu unde să se simtă ei înșiși, unde să învețe ceva nou la fiecare antrenament și unde să cunoască și alți copii de vârste apropiate. Pentru a reuși, avem alături de noi antrenori pregătiți, cu drag pentru copii și multă, multă răbdare.

Pe lângă toate acestea, am înființat Campionatul Regional de Baschet, Cupa One Day și am organizat tabere speciale pentru micii baschetbaliști.

BASCHET CLUB STOMART
null
VIZIUNE

Viziunea noastră este să punem baschetul ieșean pe harta Europei și să creăm, astfel, o comunitate bine închegată în jurul acestui sport.

null
MISIUNE

Stomart Basketball Club oferă copiilor un cadru de dezvoltare unic, în care aceștia să învețe, să își facă prieteni și să facă performanță prin intermediul baschetului.

VALORI
null
Unitate

Jucători, antrenori, părinți, sponsori, suporteri – suntem cu toții parte din familia STOMART.

null
Perseverență

Fiecare antrenament este o oportunitate de a deveni și mai buni și de a învăța lucruri noi.

null
Dedicare

Funcționăm după puterea exemplului, prin transmiterea pasiunii antrenorilor către copii.

null
Prefecționare

Creăm împreună un spațiu optim pentru performanță în baschet.

null
Disciplină

Lucrăm după principii clare, bine stabilite în cadrul echipei de antrenori.

null
Educație

Învățăm, prin intermediul baschetului, lecții valoroase pentru orice vârstă.

null
Adaptabilitate

Suntem deschiși la schimbări și ne adaptăm comportamentul la mediul de joc.

null
Integritate

Suntem STOMART EAGLES și nimic nu ne stă în cale. Suntem curajoși, mândri și siguri pe propriile forțe.

null
Implicare

Succesul nostru este rezultatul unei munci de echipă. Motorul nostru este „împreună”.

SĂLI DISPONIBILE
Unde te poți antrena cu STOMART

În prezent, colaborăm cu 5 săli de sport din Iași
și organizăm antrenamente pe diverse grupe de vârstă.

  • Liceul Garabet Ibraileanu
  • Colegiul Tehnic Mihail Sturdza
  • Liceul Dimitrie Cantemir
  • Sala Polivalenta Tomești
  • Sala Polivalenta Miroslava
Te așteptăm la baschet!

Înscrie-te la cursurile de baschet de la STOMART și beneficiezi de 2 ședințe gratuite.

Echipa noastră

Fă cunoștință cu echipa de antrenori și instructori de la STOMART! Entuziaști și pregătiți pentru performanță, aceștia reușesc să creeze din fiecare antrenament o experiență plăcută pentru copii.

Ovidiu Stochici
Președinte

Din postura de președinte al STOMART Basketball Club, dragostea mea pentru baschet se împarte între entuziasmul antrenamentelor și provocările antreprenorialului. Îmi doresc să punem, împreună, bazele unei comunități unite de acest minunat sport și să punem Iașul pe harta europeană a baschetului.

Cozmin Păduraru
Manager operațional

Locul meu în familia STOMART este ca o îmbinare a tot ceea ce am făcut în perioada adolescentină. Îmi doresc să ajut copiii să devină cea mai bună variantă a lor prin intermediul jocului.

Sorana Nănescu
Antrenor

Rolul meu este să învăț copiii elementele fundamentale ale jocului de baschet. Îmi doresc să contribui la dezvoltarea copiilor cu care lucrez, descoperindu-le calitățile și ajutându-I să capete mai multă încredere.

Irina Bordeianu
Kinetoterapeut

Scopul meu este acela de a-i ajuta pe copii să prevină sau să corecteze deficiențele posturale din timpul antrenamentelor. De asemenea, îi ajut în procesul de recuperare în urma unor traumatisme.

Liviu Rotariu
Antrenor

Îmi place să lucrez alături de copii și să îi învăț „secretele” acestui joc. Mă bucur că fac parte din educația lor și îmi doresc să ne dezvoltăm împreună și să fim, de fiecare dată, mai buni.

Adrian Manciu
Antrenor

Pentru mine, baschetul feminin este un vis! Îmi doresc să formez o fundație a baschetului feminin în Iași și să formez viitoarea echipă feminină STOMART din Divizia Națională.

Viorel Nănescu
Antrenor

După 10 sezoane în Liga Națională și ani buni de antrenoriat, baschetul rămâne încă cea mai mare pasiune a mea. Îmi place să lucrez cu copiii și să îi susțin pe parcursul inițierii lor în baschet.

Alexandru Chiorescu
Instructor

Îmi place să lucrez cu copiii și să îi ajut să crească prin intermediul antrenamentelor. Vreau ca, în viitor, să pot uimi lumea atât prin performanțele jucătorilor, cât și prin valorile morale pe care aceștia și le-au însușit.

Radu Florea
Instructor

Atribuția mea în rolul de antrenor este de a aprinde în copii flacăra încrederii în propriile gânduri și dorințe. Obiectivul meu este de a educa generațiile viitoare de copii prin intermediul valorilor pe care jocul de baschet le insuflă.

Vino să joci baschet în cel mai mare club din estul României!

La STOMART, descoperim împreună pasiunea pentru baschet și mișcare.