U13 BASCHET MASCULIN

Suntem singurul club privat din regiunea Moldovei care s-a calificat la turneul semifinal la categoria U13 de pe primul loc cu 8 victorii din 8 posibile.

Pentru Sto-Mart este o premieră participarea la un campionat național la această categorie, iar ca să-l putem duce la bun sfarșit, am avut sprijinul părinților și al sponsorilor noștri care au înțeles care sunt costurile unei astfel de competiții.

Componența lotului U13 Sto-Mart: ANTOHI Tudor, BĂSESCU Rareș, COSOI Andrei, DAMIAN Alexandru, GHEBAN Edmond, NICHIFOR Luca, PĂDURARU Ștefan, PIPIRIG Vlad, PODARU Octavian, POPOVICI Alexandru, PRODAN Alexandru, SĂVOAIA Lucian, TESSARO Luca, ȚITEI Rudy.

STOMART GAMES

Pentru că am crescut și suntem din ce în ce mai mulți, ne-am hotărât să dăm o șansă tuturor vulturașilor Stomart de a participa la competiții amicale interne, indiferent de nivelul de pregătire.

Printre participanți se vor numara copiii născuți între 2005-2010 de la toate sălile Stomart, iar în urma discuțiilor cu antrenorii am format următoarele grupe:

  • Mangeron (antrenor responsabil Madălina Dumitrache),
  • Cantemir (antrenor responsabil Radu Florea / Ovidiu Stochici),
  • Ibraileanu (Radu Florea),
  • Sturdza 1, Sturdza 2 (Radu Florea / Ovidiu Stochici),
  • Sturdza Fete (antrenor responsabil Sorana Nănescu),
  • Selecționata Ibrăileanu (antrenor responsabil Ovidiu Stochici / prof. Sorin P.).

Locul de desfășurare este sala de sport a Colegiului Național “Garabet Ibrăileanu” (Copou).

Regulamentul mini-competiției este urmatorul:

  • Nu se ține scorul! (Scorul este un factor de stres pentru copiii noștri și ar duce la creșterea rivalității între ei. Noi vrem să cultivăm principiile de bază ale prieteniei, camaraderiei și ale bunei dispoziții).
  • Meciurile vor fi oficiate pe teren de către un arbitru, iar fiecare echipă va fi condusă de pe margine de către antrenorul de la sala unde își desfășoară fiecare activitatea. (Acest principiu ajută micul sportiv să-și dezvolte orientarea spațio-temporală, atenția distributivă și să se obișnuiască cu rigorile de pe teren impuse de arbitru).
  • Părinții și copiii sunt “obligați” să se bucure de baschet și de momentele unice ce se vor desfășura chiar în fața ochilor lor. (Considerăm că tot ce facem este în exclusivitate pentru copii, iar momentele acestea se vor întipări mai ușor în memoria micilor sportivi și vor aduce multe zâmbete și nostalgie odată cu trecerea anilor).
Alte competiții

Campionatul Regional de Baschet Moldova U14 by Stomart

Cupa One Day

Festivalul Regional de Minibaschet si Babybaschet Moldova by Stomart

Rezultatele noastre

Deși la nivel juvenil punem accent pe pregătirea și participarea constantă în competiții, rezultatele nu au întârziat să apară:

  • Locul 1 Cupa One Day – Iaşi 2016 – U11 masculin
  • Locul 1 Cupa Primaverii 2016 Râmnicu Sarat Mini baschet masculin
  • Locul 1 Cupa Phoenix Galaţi 2015 minibaschet masculin
  • Locul 1 Cupa One Day U 13 feminin, 2015
  • Locul I Campionatul local, 2015 baby baschet
  • Locul 1 Cupa One Day U 13 masculin, 2015
  • Locul 1 Cupa One Day baby baschet, 2015
  • Locul II Cupa One Day minibaschet, 2015
  • Locul I Turneu internaţional, Dorohoi U 13 feminin, 2015
  • Locul 1 Cupa Bucovina Baby baschet, 2014
  • Locul IV Turneu internaţional, u 13 masculin, 2014
  • Locul I Campionatul local , 2014, U 11 masculin

GO EAGLES!